După ce zilele trecute am aflat chiar de la CEO-ul Samsung (DJ Koh) că lansarea următorului vârf de serie va avea loc spre sfârșitul lunii februarie în cadrul MWC 2018, astăzi pe internet îți face apariția o fotografie cu spatele cutiei în care se va comercializa Galaxy S9.
Imaginea în cauză ne oferă și confirmă în același timp foarte multe informații despre specificațiile telefonului.
Chiar dacă, așa cum știam deja, specificațiile nu sunt mult diferite de ceea ce am văzut la Galaxy S8, avem și diferențe, printre elementele de noutate numărându-se două difuzoare tunate AKG (ca și căștile incluse din nou în pachet) pentru sunet stereo și diafragmă variabilă pentru camera Dual Pixel de 12 MP cu stabilizare optică. Camera principală ar avea o deschidere F/1.5, mai mult decât maximul prezentului F/1.6, întâlnit pe LG V30 şi Huawei Mate 10 Pro.
La capitolul video vor putea fi captate clipuri Super Slow-mo, care probabil vor avea 1000 fps.
Mai remarcăm că ecranul va avea un panou Super AMOLED de 5.8 inch cu rezoluție Quad HD+ (1440 x 2960 pixeli) iar memoria RAM va fi de 4 GB pentru versiunea cu stocare internă este de 64 GB. Camera selfie va avea o rezoluție de 8 MP cu autofocus.
Certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf va exista de asemenea.
Niciun comentariu:
Write comentarii