Google finalizează achiziționarea diviziei Pixel a HTC pentru 1.1 miliarde de dolari

Google finalizează achiziționarea diviziei Pixel a HTC pentru 1.1 miliarde de dolari

Anunțul din luna septembrie 2017 a devenit realitate iar tranzacția dintre Google și HTC a fost finalizată cu un cost total de 1.1 miliarde de dolari.

Compania americană a preluat astfel de la taiwanezi întreaga divizie de angajați și ingineri care s-au ocupat de-a lungul timpului de producția telefoanelor Pixel, dar primește și acces la partea de proprietate intelectuală incidentă. Timpul scurs din septembrie până acum a fost necesar pentru definitivarea detaliilor tranzacției și pentru aprobările și procedurile birocratice necesare.


În continuare HTC va continua să producă propriile telefoane Android, în timp ce Google nu va mai avea nevoie de colaborări pentru viitoarele modele Pixel pentru că acum are propria capacitate de a produce hardware. Să ținem cont că HTC a colaborat cu Google atât pentru telefoane din gama Nexus cât și integral la prima serie Pixel și doar pentru unul dintre cele două telefoane din a doua serie Pixel.

Niciun comentariu:
Write comentarii