Potrivit site-ului AndroidPolice cele două telefoane Google de anul acesta vor fi certificate IP53.
Certificarea IP53 presupune doar rezistență la apă căzută accidental pe telefon dar nu și rezistență la scufundări (certificare IP68). Așadar n-ar trebui să ne facem griji să folosim telefoanele Pixel în ploaie sau dacă vărsăm un pahar cu apă pe ele.
Potrivit zvonurilor actuale, anul acesta Google intenționează să renunțe la brandul Nexus în favoarea Pixel. Cele două telefoane se vor numi Pixel și Pixel XL, vor fi produse în colaborare cu HTC și au numele de cod Sailfish și Marlin.
Google a anunțat deja evenimentul de lansare ce va avea loc pe 4 octombrie și chiar îl promovează în mod inedit în New York.
În fotografie remarcăm data "Oct. 4", simbolul Google "G", silueta unui telefon și sintagma "MadeByGoogle".
Despre cele două telefoane se vehiculează că vor avea prețuri mai mari decât cele de anul trecut, Huawei Nexus 6P și LG Nexus 5X, iar Google dorește să-și mențină dispozitivele în segmentul premium. Ne amintim că până anul trecut dispozitivele Nexus, din punct de vedere al prețurilor, erau destul de accesibile.
În afara dimensiunilor diferite, cele două telefoane vor avea specificații asemanatoare: procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820/821, 4 GB memorie RAM, cameră foto principală de 12 megapixeli cu suport pentru captură video 4K Ultra HD, port USB Type-C, scanner de amprente și cameră frontală de 5 sau 8 megapixeli.
Ambele telefoane vor avea preinstalat Android Nougat, probabil în versiunea 7.1.
Sursa: AndroidPolice
Niciun comentariu:
Write comentarii