Google Pixel 2 - ce se știe până acum despre următorul flagship Android de la Google

Google Pixel 2 - ce se știe până acum despre următorul flagship Android de la Google

Google a făcut un pas înainte când a ales calea Pixel și a renunțat la gama Nexus, totul pentru un telefon Android care să reprezinte compania mai bine și în care compania șă-și pună amprenta complet, atât în ceea ce privește designul, hardware-ul, dar și branding-ul.

Acum, după Google Pixel și Pixel XL, lansate anul trecut, nu ne rămâne decăt să ne gândim la următorul smartphone Pixel - Google Pixel 2.


Pixel și Pixel XL sunt ambele dispozitive excelente cu review-uri pozitive în special pentru camera foto și sistemul de operare foarte bine optimizat și actualizat la timp ca și în cazul Nexus.

Cele două telefoane au fost fabricate de HTC și au atras și critici îndeosebi pentru designul robust și tradiționalist, pentru prețul ridicat și lipsa rezistenței la apă, etc. Ei bine, poate Google va ține cont de nemulțumirile clienților proprii și va remedia toate aceste aspecte odată cu următoarea generație Pixel.

Vor exista din nou două telefoane Pixel

Da, vom avea tot două telefoane Pixel care vor purta numele de cod Walleye și Taimen. În timp ce Walleye va fi succesorul modelului Pixel normal, cu un ecran de aceleași dimensiuni, Taimen este de așteptat să fie chiar mai mare decât Pixel XL.

Cine va fabrica următoarea generație Pixel

De la bun început s-a zvonit că Google va continua colaborarea cu taiwanezii de la HTC. Ulterior au apărut zvonuri online care sugerau o eventuală asociere cu LG, companie cu care Google a mai colaborat și pentru modele Nexus, însă acest aspect nu s-a confirmat încă.

Data lansării

Până acum, nu au existat zvonuri cu privire la data lansării seriei Pixel 2. Cu toate acestea, bazându-ne pe experiența anterioară, putem aprecia că evenimentul va avea loc pe la sfârșitul lui septembrie sau în luna octombrie, după lansarea următoarei versiuni Android - Android 8.0.

Specificațiile Googel Pixel 2

La fel ca și predecesorii lor, Walleye (Pixel 2) și Taimen (Pixel XL 2) vor oferi specificații high-end. Potrivit celor mai recente zvonuri, cel mai mic dintre cele două dispozitive este de așteptat să aibă un ecran de 5 inch cu rezoluție Full HD, procesor Snapdragon 835 și 4 GB memorie RAM cu 64 GB memorie internă pentru stocare sau chiar mai mult.

Sunt zvonuri și despre două difuzoare stereo pe partea din față, dar va dispărea mufa audio pentru căști.

În ceea ce privește camerele foto, se pare că Google va face notă discordantă și nu va adapta moda cu cameră foto duală, dar asta nu înseamnă că nu va avea din nou o cameră foto dintre cele mai apreciate și dintre cele mai performante.

Pixel 2 se zvonește de asemenea că va fi rezistent la apă și praf. Este de așteptat să fie certificat IP67 sau IP68.

Pixel XL 2, va avea caracteristici asemănătoare cu fratele său mai mic în mai multe privințe. Va avea același procesor, aceeași memorie RAM și aceeași cameră foto fiind rezistent la apă și praf la rândul lui. În plus, va avea o memorie de stocare mai mare, probabil 128GB, iar ecranul va avea o rezoluție QHD cu o diagonală de 5.99 inch.

Când vine vorba de software, Pixel 2 și Pixel XL 2 vor rula Android O, care își va face debutul pe cele două dispozitive. 

Design

Următoarea serie Pixel va avea din nou carcasă metalică, dar va aduce două difuzoare stereo frontale. Când vine vorba de Pixel XL 2, lucrurile sunt puțin diferite. Partea din spate a dispozitivului va arăta probabil identică cu cea a fratelui său mai mic, dar partea din față va fi destul de diferită (cel mic va păstra destul de mult din trăsăturile primei serii). Zvonurile sugerează că smartphone-ul va avea margini foarte înguste în jurul ecranului, la fel ca Galaxy S8 și LG G6. Acest lucru are sens mai ales pentru că dispozitivul se spune că are un ecran mare de 5.99 inch. Prin alegerea unui așa-numit design bezelless, Pixel XL 2 va fi mult mai compact în comparație cu alte dispozitive cu aceeași dimensiune a ecranului.

Deși e de sperat ca cele două viitoare telefoane să fie mai accesibile, acest lucru probabil că nu se va întâmpla și vor păstra imaginea de produse exclusiviste.

Niciun comentariu:
Write comentarii