Dacă ești genul care scapă imediat de telefonul vechi când își cumpără unul nou pentru a recupera o parte din costul noului gadget, iată ce trebuie făcut înainte de a vinde un telefon Android și cum trebuie el pregătit.
Există câteva lucruri importante pe care trebuie să le faci înainte, astfel încât să nu transmiți în mod accidental fișiere și informații personale altor persoane și pentru a scoate un preț cât mai bun din vânzare.
În aceeași ordine de idei, pregătirea telefonului nu se referă doar la salvarea și apoi ștergerea fișierelor și informațiilor personale, dar și la un text cinstit al anunțului pe care îl postezi pe internet cu niște fotografii frumoase ale telefonului și chiar la curățarea lui.
Ce trebuie să faci înainte de a vinde un telefon Android și cum să îl pregătești
1. Fă un backup/o copie de rezervă datelor și fișierelor din telefon.
Sunt convins că există cel puțin o categorie de date și fișiere pentru care oricine va dori să facă o copie de rezervă înainte de a renunța la vechiul telefon și mă refer aici cel puțin la contacte și la fotografii.Pornind de la premiza că ți-ai sincronizat telefonul cu contul Google, contactele, calendarul, e-mail-urile vor fi întotdeauna salvate în cloud și gata pentru a fi restabilite pe un nou dispozitiv Android, atunci când vei folosi același cont. Pentru fotografii sau muzică poți folosi Google Drive sau Google Foto. De asemenea, poți să folosești un cablu de date pentru a conecta telefonul la calculator și a descărca aceste fișiere, pe care ulterior le poți transfera pe noul telefon.
Citește și:
2. Resetează telefonul Android la setările din fabrică
Resetarea la setările din fabrică îți va aduce dispozitivul la starea sa inițială, scăpându-te de orice erori, aplicații instalate în timp, date și fișiere salvate. Dispozitivul va reveni la un sistem de operare proaspăt și curat, așa cum a fost livrat de producătorul său.
Resetarea telefonului îți va oferi siguranța că nu vei transmite unei alte persoane date, fișiere personale și parole, însă, asigură-te înainte de a face acest pas că ai urmat instrucțiunile de la punctul anterior, cu privire la copia de rezervă.
Citește și:
3. Scoate cadrul de memorie din telefonul Android pe care vrei să îl vinzi
Nu cred că e cazul să-ți reamintesc de cartela SIM pentru că bănuiesc că una dintre primele tale griji este să o muți în noul telefon.În schimb, dacă vine vorba despre cardul de memorie, șansele de a-l uita în telefonul pe care îl vinzi cresc considerabil. Problema nu ar fi valoarea materială a cardului ci datele și fișierele care s-ar putea găsi pe el și ar putea ajunge pe mâna altcuiva.
4. Decodează/deblochează telefonul dacă este codat pe o rețea anume
Operatorii de telefonie mobilă încă mai obișnuiesc să vândă terminale Android codate de rețea. Un astfel de telefon îl vei vinde mai greu și la un preț mai mic pentru că se restrânge considerabil plaja de potențiali cumpărători.Poți decoda telefonul pentru o sumă modică apelând la un service gsm și astfel îl vei vinde mai repede.
5. Adună toate accesoriile cu care l-ai cumpărat, cutia în care a fost ambalat și chiar husele pe care le-ai strâns de-a lungul timpului
Caută prin casă toate accesorile cu care ai cumpărat telefonul dar și pe cele pe care le-ai cumpărat suplimentar de-a lungul timpului, fie că e vorba de încărcătoare de priză sau auto, căști, huse, adaptoare, cabluri, etc.Pune-le la vânzare împreună cu telefonul și astfel nu îl vei vinde doar mai repede, dar vei putea obține și un preț mai bun. Caută și cutia în care telefonul a fost ambalat și chiar factura cu care l-ai achiziționat pentru a arăta potențialilor cumpărători că este vorba de o afacere cinstită, eliminând orice dubii cu privire la proveniența telefonului.
6. Curăță foarte bine telefonul
Înainte de a-l pune la vânzare, curăță foarte bine telefonul cu o lavetă de microfibre și o periuță fină pentru a scoate praful inclusiv din porturi și mufe. Cu cât va fi mai curat și mai îngrijit cu atât va fi mai atrăgător în ochii unui cumpărător.Dacă aveai o folie de protecție aplicată pe ecranul telefonului, îndepărteaz-o dacă prezintă urme sau zgărieturi, pentru a nu strica imaginea telefonului și pentru a face loc ecranului curat.
7. Postează pe internet un anunț cinstit în care să folosești niște fotografii cât mai bune
Într-un anunț postat pe internet pentru vânzarea telefonului tău Android, fotografiile vor face toți banii. Încearcă să faci mai multe fotografii telefonului, din mai multe unghiuri, dar și accesoriilor pe care le deții. În plus, dacă reușești niște fotografii artistice, îți vei crește garantat numărul de vizualizări ale anunțului. Nu încerca să ascuzi din poze eventuale defecte sau urme de utilizare ale telefonului.Folosește în anunț un text concis în care să descrii modelul telefonului, starea în care se află, accesoriile disponibile, precizează dacă accepți sau nu schimburi, etc.
Niciun comentariu:
Write comentarii