Dacă ești fan al seriei Galaxy de la Samsung și urmărești cu interes toate zvonurile despre Galaxy S8, iată că primim informații noi, multe și importante, care de data asta vin de la o sursă care se bucură de o reputație bună în comunitatea Android on-line. Acestea ne sunt prezentate pe VentureBeat.com de Evan Blass @evleaks, una dintre cele mai cunoscute și mai exacte surse din domeniu.
Nu uitați de doza minimă de scepticism care trebuie să existe până când vom avea informații oficiale.
Prin urmare, fotografia ne prezintă un Galaxy S8 cu elemente de design împrumutate atât de la predecesorul Galaxy S7 Edge dar și de la Note 7. Din nefericire ecranul este stins și nu ne putem da seama de grosimea marginilor superioare și inferioare, despre care zvonurile indică faptul că vor fi foarte înguste, dar probabil că așa va fi.
Pe muchia din partea de jos se remarcă prezența portului USB Type-C, difuzorului, microfonului și a mufei jack de 3.5mm.
Elementul care surprinde cel mai mult este amplasarea scanner-ului pentru amprente pe partea din spate, în lateralul camerei foto, care și de această dată pare puțin proeminentă indicând prezența stabilizării optice, dar și existența senzorului pentru puls. Nu sunt tocmai încântat de această poziționare a scanner-ului pentru amprente și o văd ca pe o alegere nefericită pe considerentul că dacă s-ar fi aflat în mijlocul spatelui ar fi permis o accesare mai facilă.
Observăm că se confirmă și inexistența butonului fizic home și deducem că vom primi butoane virtuale afișate pe ecran.
Restul informațiilor se prezintă astfel:
Vom avea două modele, ambele cu ecrane curbate de tip Edge, unul de 5.8 inch și unul de 6.2 inch, ceea ce nu se înscrie în tiparele cu care ne-a obișnuit Samsung. La capitolul memorie RAM nu se face saltul la nivelul următor și ambele modele vor fi echipate cu 4GB memorie RAM iar pentru stocare internă vom avea la dispoziție 64GB. În funcție de piața pe care se vor vinde, cele două modele Galaxy S8 vor fi echipate cu procesoare diferite - Exynos 8890 sau Snapdragon 835.
În materie de foto-video vom avea o cameră foto principală de 12MP, cu deschidere f/1.7 (la fel ca pe Galaxy S7) și o cameră selfie frontală de 8MP (față de 5MP pe Galaxy S7).
În ceea ce privește bateria, Galaxy S8 va avea una de 3000mAh și Galaxy S8 Plus va avea o baterie de 3500mAh. Acest detaliu poate fi problematic dacă ținem cont de dimensiunea mai mare a ecranelor dar o tehnologie bine optimizată a acestora poate asigura un consum redus ce va compensa bateriile de capacitate destul de mică.
Sursa ne mai informează că cele două telefoane vor fi prezentate oficial într-un eveniment ce va avea loc pe 29 martie și vor fi puse în vânzare începând cu 21 aprilie la prețuri de 799€, respectiv 899€.
Sursa: VentureBeat, @evleaks
Niciun comentariu:
Write comentarii