NOKIA - Connecting People again?



Ne amintim cu ușurință de brandul NOKIA și sloganul Connecting People și sunt sigur că puțini dintre cei din generația mea nu au avut cel puțin un telefon NOKIA (personal am avut cel puțin zece). Marca a scris istorie cu telefoanele cu sistem de operare Symbian dar și cu telefoanele arhicunoscute ca Nokia 3310, contribuind în forță la dezvoltarea industriei de telecomunicații mobile.

Se pare că legendara marcă mai face un efort de supravețuire.

Astfel, telefoane și tablete NOKIA echipate cu Android vor apărea pe piață ca urmare a unei înțelegeri strategice între Microsoft, Nokia Technologies, Foxconn și o companie denumită HDM Global.

Da, lucrurile par complicate, dispozitivele cu Android vor fi proiectate de HMD Global cu sprijinul Nokia Technologies și vor fi fabricate de Foxconn.

După aproape un deceniu visul unui telefon android reușit de la Nokia prinde rădăcini iar eu îl aștept nerăbdător.

Despre HMD Global se impune să precizăm că are sediul prin Hesinki, fiind patronată de veteranii din compania Nokia din vremurile bune.

Niciun comentariu:
Write comentarii